Premierul R. Moldova, Vlad Filat, însoţit de mai mulţi ambasadori acreditaţi la Chişinău, a vizitat joi, 1 iulie, postul vamal Leuşeni-Albiţa pentru a se documenta cu nivelul de pregătire a securităţii frontaliere a R. Moldova, o cerinţă necesară pentru obţinerea regimului liberalizat de vize în Uniunea Europeană.
În cadrul vizitei, diplomaţii au făcut cunoştinţă cu întreg procesul vamal, inclusiv verificarea paşapoartelor biometrice, procesul de verificare a camioanelor, dar şi cu procesul de patrulare a frontierei, efectuat în comun cu postul vamal român. Ultimul este asigurat de 38 de bărci din cele 50 cât este nevoie petru un cotrol total al frontierei.
„Această vizită am întreprins-o pentru a arăta ambasadorilor că R. Moldova îşi doreşte liberalizarea regimului de vize, dar şi integrarea în Uniunea Europeană”, a menţionat Vlad Filat.
Prim-ministrul a mai spus că printre acţiunile pe care urmează să le implementeze R. Moldova se numără şi introducerea paşapoartelor biometrice, securizarea totală în ceea ce priveşte actele de identitate, înăsprirea controlului frontalier,etc. „Acest lucru este absolut necesar în realizarea obligaţiunilor asumate pentru obţinerea unui regim liberalizat de vize”, a mai spus Filat.
Totodată, premierul a menţionat că R. Moldova mai are de muncit la capitolul luptei împotriva traficului de fiinţe umane, împotriva corupţiei, etc. El a subliniat că va urmări personal cum se implementează toate cerinţele impuse pentru liberalizarea vizelor. „Astfel încât, într-o perioadă scurtă de timp vom fi în stare să raportăm Uniunii Europene că îndeplinim toate condiţiile necesare pentru liberalizarea regimului de vize".
Referindu-se la patrula comună a frontierei, Filat a specificat că scopul R. Moldova, este de a ajunge şi la un control vamal şi controlul paşapoartelor într-un punct comun cu România.
Natalia Gherman, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, a menţionat că peste jumătate din criteriile absolut necesare pentru liberalizare sunt îndeplinite. Ea a spus că în viitorul apropiat Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene intenţionează să organizeze astfel de vizite şi la alte puncte de trecere, inclusiv la instituţii de stat, care sunt implicate nemijlocit în procesul de implementare a cerinţelor UE.
Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, Dirk Schuebel, a menţionat că R. Moldova mai are de lucrat pentru liberalizarea regimului de vize, dar se mişcă destul de repede. Oficialul s-a arătat optimist privind atingerea acestui scop de către ţara noastră.
Menţionăm că postul vamal Leuşeni-Albiţa este traversat anual de către un milion de pasageri şi circa 350 de mii de trasporturi auto. Potrivit Şefului interimar al Postului vamal Leuşeni-Albiţa, Veaceslav Lupu, de la începutul acestui an, au fost depistate circa 137 de încălcări vamale şi procesuale, printre care nedeclararea mărfurilor, contrabandă sau declararea neautentică.