Scrisoarea mitropolitului Chișinăului, Vladimir, către patriarhul rus Kiril generează o mișcare haotică de părăsire a Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Moscovei, de către preoți și migrarea lor la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române.
„Mitropolia Moldovei simțind clar care este starea de spirit din societate, informațiile lor sunt mult mai veridici decât cele pe care le deține departamentul de statistică, că există un risc de delegitimizare, un risc de distanțare a enoriașilor de această entitate bisericească, ceea ce ar genera o mișcare haotică de părăsire a Mitropoliei Moldovei și cred că cea mai atractivă entitate care ar putea să-i accepte este Mitropolia Ortodoxă Română. Chiar și în acea scrisoare se face referire la anumite aspecte de nivel material. Este o tactică veche a fostului KGB de a anticipa anumite procese când este clar că ele pot deveni inevitabile”, a declarat Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale, într-un interviu pentru TVR Moldova.
Tănase precizează însă că o posibilă rupere a Mitropoliei Moldovei de Patriarhia Rusă nu ar trebui abordată în aceeași manieră ca în cazul Ucrainei.
„Chiar dacă ei s-ar despărți de mitropolia rusească, soarta acestei entități nu trebuie tratată așa cum s-a întâmplat în Ucraina, care de fapt are premise istorice să existe ca autocefală. Republica Moldova este o schijă a fostei Românii Regale care a ajuns în virtutea pactului Molotov- Ribbentrop să existe ca și stat independent. Crearea a unei noi entități naționale nu înseamnă nici pe departe că ea va avea o conotație națională sau orientată spre România, cu atât mai mult nu înseamnă distanțarea față de Moscova. Nimeni nu va garanta că o eventuală biserică autocefală moldovenească nu va păstra aceleași relații cu Moscova. Până și Mitropolia ucraineană când s-a distanțat oficial de Moscova, în continuare este suspectată că are relații cu Moscova”, menționa Tănase.
Mitropolia Moldovei a caterisit șase preoți care au părăsit rândurile Bisericii subordonate Patriarhiei Rusiei și au trecut la Mitropolia Basarabiei. Decizia a fost luată miercuri, 25 octombrie, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe, convocat pentru prima dată după scrisoarea mitropolitului Vladimir în adresa patriarhului Kiril.
Slujitorii destituiți din funcții, în urma deciziei luat de cei nouă membri ai Sinodului bisericesc sunt protoiereul Ilie Munteanu, protoiereul Alexei Sîrbu, protoiereul Teodor Pelin, protoiereul Vasile Enachi, protoiereul Ioan Gangan şi protoiereul Ioan Solonaru.
„Noi din data de 18 august nu mai facem parte din această structură a bisericii ruse. Noi ne-am alipit patriarhiei române și suntem sub omoforul Patriarhului Daniel. Dacă vorbesc ei de canoane, că noi am încălcat careva canoane, atunci toate încălcările acestea trebuie să se uite sub nasul lor că o parte din ei nu mai sunt vrednici să mai fie astăzi arhierei”, a spus preotul Ioan Solonaru.
„Mitropolia Moldovei față de preoții care aderă la Mitropolia Basarabiei le dă această sancțiune de caterisire. Acesta este un răspuns pe care Mitropolia Moldovei s-a obișnuit să-l facă în urma aderării lor. Nu e nimic nou sub soare. Ei vin și continuă această practică. Preoții care aderă la Mitropolia Basarabiei sunt în continuare parohi la parohiile pe care le păstoresc.”, Constantin Olariu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei.
Potrivit Sinodului, cei șase preoți „nu s-au pocăit” în fața autorităților ierarhic superioare., iar trecerea de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei este o încălcare a jurământului depus la hirotonie.
„Având în vedere timpul oferit slujitorilor pentru îndreptare şi aducerea pocăinței depline în faţa autorităţilor ierarhic-superioare, şi luând în considerare încălcarea jurământului depus la hirotonie, precum şi pentru părăsirea samavolnică, neîntemeiată şi fără carte canonică a jurisdicției Bisericii Ortodoxe din Moldova (în temeiul canoanelor 12, 15, 32, 33 Ap.; 11, 13, 20, 23 Sin. IV Ec.; 17 Trul.; 3, 6, 7, 8, 11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 9 Sard.; 23, 106 Cartag.; 15, 16 sin. I ec.), se caterisesc următorii slujitori: protoiereul Ilie Munteanu, protoiereul Alexei Sîrbu, protoiereul Teodor Pelin, protoiereul Vasile Enachi, protoiereul Ioan Gangan şi protoiereul Ioan Solonaru”, se arată în decizie.
Mitropolia Moldovei mai subliniază celor șase slujitori ai bisericii li se retrag toate distincțiile acordate pe parcursul slujirii preoțești.
Amintim, într-o scrisoare pe care Mitropolia Moldovei i-a adresat-o Patriarhului Kiril al Moscovei, în 5 septembrie, ÎPS Vladimir îi aduce șefului Bisericii Ortodoxe Ruse mai multe reproșuri, în special în legătură cu susținerea războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina, atitudinea „nerespectuoasă” a Rusiei față de moldoveni și „abandonarea” Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Rusă. ÎPS Vladimir susține că unirea Republicii Moldova cu România se va face într-un timp relativ scurt și oferă ca exemplu abordarea respectuoasă a Patriarhiei Române faţă de Mitropolia Basarabiei, fapt ce a determinat mai mulţi preoți să plece de la Mitropolia Moldovei către cea a Basarabiei.