Ca urmare a incidentelor ce au avut loc ieri, în cadrul protestului organizat de platforma civică „Demnitate și Adevăr”, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta ar fi provocat vătămări unui polițist. Informația a fost făcută publică de către ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, informează Politik.md.
Potrivit oficialului, victima este un polițist care asigura ieri ordinea publică. „Este o persoană identificată, avem și victima care e un polițist, sunt și martori care au dat depoziții. Ulterior vom face declarații de presă pentru detalii, după ce se va finaliza ancheta”, a declarat Alexandru Jizdan, în cadrul unei conferințe.
Potrivit lui, după protestele de ieri cinci angajați ai Ministerului de Interne au avut nevoie de spitalizare, iar alți câțiva au avut de suferit răni ușoare. Tot ieri, au fost devastate 4 automobile, iar la două autocare au fost tăiate anvelopele.
În acest sens, oficialul a spus că va cere socoteală organizatorilor protestului. „A fost creat un grup de lucru, care va investiga acest caz și vor fi identificate persoanele vinovate. Vom invita organizatorii la poliție, vom discuta cu ei și vom aprecia rolul fiecăruia în organizarea măsurilor violente. Fiecare persoană, care va fi găsită vinovată, va fi trasă la răspundere”, a mai spus Jizdan.
De asemenea, el a menționat că în cadrul unor violențe produse ieri, polițiștii au folosit gazele lacrimogene pentru a dispersa mulțimea furioasă, astfel a chemat populația la calm atunci când participă la proteste.