politik.mdUn necunoscut a comunicat poliției despre minarea unui subsol dintr-un bloc locativ din strada Anestiade al sectorului Centru din capitală. În urma verificărilor, alerta s-a dovedit a fi falsă, comunică Politik.md.
În acest caz a fost reținut un suspect. El s-a dovedit a fi originar din satul Bravicea raionul Calaraşi, în vârstă de 29 ani. Potrivit lui, gestul la care a recurs a fost din cauza unei femei ce locuia pe adresa respectivă, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Actualmente el este cercetat de către serviciile de investigaţii şi urmărire penală ale Inspectoratului de Poliţie Centru în vederea constatării tuturor circumstanţelor exacte a cazului. Conform legislaţiei în vigoare, în privinţa lui a fost iniţiată o cauză penală pentru comunicarea mincinoasă cu bună-şiinţă despre actul de terorism, care prevede amendă în mărime de la 4 000 la 10 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE