Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat decretul privind dizolvarea Parlamentului, luni 15 iunie. Deoarce Parlamentul nu a reuşit să aleagă un şef de stat, potrivit termenelor stabilite de legislaţia în vigoare şi ţinând cont de Avizul Curţii Constituţionale, preşedintele în exerciţiu a dizolvat Parlamentul.
Totodată, Voronin a stabilit şi data alegerilor. Acestea se vor desfăşura miercuri, 29 iulie. Este pentru prima dată în istorie când cetăţenii vor merge la urna de vot într-o zi de lucru.
Vedeţi mai jos decretul emis de Vladimir Voronin.
“Având în vedere că Parlamentul nu a reuşit să aleagă Preşedintele Republicii Moldova, în conformitate cu procedura constituţională şi în termenele stabilite de legislaţia în vigoare, şi ţinînd cont de Avizul Curţii Constituţionale nr. 2 din 12 iunie 2009 privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, în temeiul art.78 alin.(5) din Constituţia Republicii Moldova şi al art.76 alin.(3) din Codul electoral, Preşedintele Republicii Moldova a decretat:
Art. 1. - Parlamentul de legislatura a XVII-a se dizolvă pe data de 16 iunie 2009.
Art.2. - Se stabileşte data de 29 iulie 2009 pentru desfăşurarea alegerilor în noul Parlament.
Art.3. - Prezentul decret intră în vigoare la 16 iunie 2009”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE