În jurul orei 8 din dimineața zilei de luni, 30 noiembrie a parvenit o informație la 902 precum că la școala nr. 41 de pe strada George Meniuc din capitală se află o bombă.
Imediat la fața locului s-au deplasat grupele operative ale Comisariatului de poliție din sectorul Centru și specialiștii geniști ai serviciului Bomb-Tehnic al MAI.
”Toate persoanele de pe teritoriul școlii au fost evacuate și s-au făcut investigații. Alarma s-a dovedit a fi falsă”, a declarat Ala Meleca, șefa serviciului de presă al MAI.
Totuși, în câteva ore poliția reușit să identifice persoana care a relatat despre acest caz. ”Este un bărbat de 38 de ani, din Chișinău, invalid de gr. I, care și-a explicat fapta prin felul că fiica sa elevă în clasa a VII are probleme cu profesorii”, a menționat Meleca.
Astfel, conform Codului penal al R. Moldova, persoana, dacă va fi găsită vinovată riscă o amendă de la 200 la 500 de unități convenționale sau închisoare până la 3 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE