Casa Albă a anunţat joi că asistenţa acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă „a încetat” din cauza lipsei unui acord în Congres pentru a continua sprijinirea autorităţilor de la Kiev. În același timp, atacurile rusești cu rachete nord-coreene asupra Ucrainei s-au intensificat, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby.

„Asistenţa pe care le-o ofeream a încetat acum”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby, potrivit EFE și Reuters, preluate de Agerpres. La Washington continuă totuşi negocierile cu privire la un pachet de ajutor pentru Ucraina, care ar putea fi condiţionat de o revizuire a măsurilor de securitate la frontierele SUA. Viitorul ajutorului american pentru Ucraina se decide în prezent în Congres, unde democraţii controlează Senatul (camera superioară), iar republicanii Camera Reprezentanţilor (camera inferioară). Preşedintele american Joe Biden, din partea Partidului Democrat, a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între SUA şi Mexic.

„Atacurile pe care le desfăşoară ruşii sunt în creştere. Iar acum folosesc rachete balistice nord-coreene pentru a efectua aceste atacuri”, a afirmat Kirby.

SUA, cel mai important furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, au acordat Kievului 44,2 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit datelor Departamentului de Stat.

Totuși, în pofida acestei rețineri din partea SUA privind acordarea sprijinului pentru Ucraina, Marea Britanie vine să ridice moralul armatei ucrainenene. Prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, se află la Kiev pentru a anunţa un sprijin sporit pentru Ucraina, cu un angajament de ajutor militar de 2,5 miliarde de lire sterline (2,9 miliarde de euro), fonduri destinate în special achiziţionării de drone militare pentru armata ucraineeană, relatează Reuters.

Regatul Unit este unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei  de la declanşarea invaziei rusești, iar premierul Sunak a declarat că guvernul britanic îşi va spori sprijinul în următorul exerciţiu financiar până la 2,5 miliarde de lire sterline, o creştere cu 200 de milioane faţă de cei doi ani precedenţi. Aceste noi fonduri ridică la aproape 12 miliarde de lire sterline ajutorul britanic pentru Ucraina de la începutul războiului. Regatul Unit a declarat că va asigura cea mai mare livrare de drone către Ucraina din partea vreunei ţări, cele mai multe dintre aceste aparate urmând să fie fabricate la nivel local. Cel puţin 200 de milioane de lire sterline fac parte dintr-un demers de „furnizare şi fabricare rapidă a mii de drone militare” pentru Ucraina, inclusiv „drone de supraveghere, de atac cu rază lungă de acţiune şi maritime”, potrivit guvernului britanic.

„Ministerul Apărării va lucra cu partenerii internaţionali pentru a creşte semnificativ numărul de drone furnizate pentru apărarea Ucrainei”, se arată în comunicatul guvernului de la Londra. Guvernul britanic a mai transmis că cele două ţări vor semna, de asemenea, un acord istoric de cooperare în materie de securitate, ca urmare a unei înţelegeri a G7 în cadrul summitului NATO de la Vilnius, de anul trecut, de a oferi Ucrainei garanţii bilaterale de securitate. Guvernu britanic transmite că acordul „oficializează o serie de măsuri de sprijin pe care Marea Britanie le-a asigurat şi va continua să le asigure pentru securitatea Ucrainei, inclusiv schimb de informaţii, securitate cibernetică, formare medicală şi militară şi cooperare industrială în domeniul apărării”. Acest acord trebuie să constituie prima etapă a unui „parteneriat de nezdruncinat de 100 de ani” între cele două ţări, potrivit comunicatului. Sunak a declarat că Ucraina a luptat timp de doi ani pentru principiile libertăţii şi democraţiei.

„Mă aflu astăzi aici cu un singur mesaj: nici Regatul Unit nu se va clătina. Vom fi alături de Ucraina, în cele mai întunecate ore ale sale şi în vremurile mai bune care vor veni”, a spus premierul britanic. Anunţul său vine în contextul în care preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat, joi, că orice „pauză” în apărarea Ucrainei nu ar face decât să ajute Rusia să se reînarmeze şi să-i permită să „zdrobească” Ucraina. Acest pachet urmează să fie utilizat, de asemenea, şi pentru furnizarea de rachete cu rază lungă de acţiune, echipamente de apărare antiaeriană, muniţie de artilerie şi securitate maritimă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE