Preşedintele ţării va fi ales, iar Marian Lupu va rămâne candidatura Alianţei pentru Integrare la funcţia de şef al statului. Liderii partidelor din cadrul Alianţei susţin că nu au discutat despre o a doua candidatură la această funcţie şi că îl vor propune în continuare pe Marian Lupu la funcţia de preşedinte al ţării.
“Vom discuta şi vom lua o decizie în acest sens”, a declarat preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu. “Alianţa nu-şi va schimba poziţia. Marian Lupu este candidatura potrivită pentru această funcţie”, a precizat preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.
Amintim că la 23 octombrie, Parlamentul urma să aleagă preşedintele ţării. Deoarece nu a fost înregistrat un număr suficient de candidaţi, alegerile au fost amânate. La concurs a fost înregistrat doar Marian Lupu, propus de Alianţa pentru Integrare Europeană. În acelaşi timp, Partidul Comuniştilor a refuzat să-şi propună candidatura, iar deputaţi din cadrul fracţiunii comuniste au precizat că vor bloca alegerea preşedintelui ţării.
Ion Pleşca, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru alegerea preşedintelui R. Moldova, a declarat că procedura de alegere nu va putea avea loc la 23 octombrie, în condiţiile în care Curtea Constituţională prevede într-un aviz că, pentru a alege şeful statului, trebuie să fie înregistrate cel puţin două candidaturi. În acest sens, a precizat Pleşca, urmează să fie înaintat un raport în Parlament, pentru ca Legislativul să numească o nouă dată pentru alegeri.
Amintim că pentru alegerea preşedintelui sunt necesare 61 de voturi. Alianţa pentru Integrare Europeană din care fac parte 4 partide democratice (PLDM, PL, AMN, PD) dispun doar de 48 de mandate şi mai au nevoie de cel puţin 8 voturi din partea fracţiunii comuniste.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE