Recent, oamenii legii au documentat o reţea criminală specializată în desfacerea substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari şi anume a heroinei, de la consumatori până la realizatori.

Potrivit ofiţerilor Direcţiei antidrog a MAI, au fost reţinuţi 5 suspecţi cu vârsta cuprinsă între 23 - 40 de ani, fiecare din ei având antecedente penale. Atât asupra suspecţilor cât si la domiciliile lor au fost ridicate seringi cu heroină lichidă, unelte destinate consumului de stupefiante, bani primiţi în urma înfăptuirii achiziţiilor de control ale oamenilor legii şi a desfacerii stupefiantelor.
În total din circuitul ilicit au fost ridicate peste 100 de grame de heroină în valoare de circa 500 mii de lei, 3 seringi, 800 dolari şi 200 euro.
În alt caz, organele de drept au reţinut o femeie în vârstă de 31 de ani, judecată de multiple ori pentru jaf şi infracţiuni legate de traficul de stupefiante. Suspecta a fost reţinută chiar în momentul în care aceasta comercializa substanţe narcotice. În urma percheziţiei corporale asupra femeii au fost depistate 12 pacheţele cu o substanţă solidă de culoare cafenie, sub formă de praf, asemănătoare cu heroina, cu masa de circa de 12 gr.
În urma preparării substanţelor depistate, puteau fi obţinute peste 36 de doze, de pe care suspecta ridica circa 30 000 lei.
În prezent, suspecţii din ambele cazuri sunt cercetaţi în cadrul unei cauze. Dacă vina acestora va fi demonstrată, ei riscă să facă de la 7 la 20 ani de închisoare. 

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE