Doi tineri, cu vârstele de 19 ani şi 22 de ani, din satul Novaci, raionul Călăraşi, sunt cercetaţi penal pentru circulaţie ilegală a substanţelor narcotice pe teritoriul ţării.
Potrivit MAI, unul dintre ei a fost reținut la 15 martie, în timp ce comercializa 600 pastile TAREN, unei persoane sub acoperire, la preț de 100 de lei pentru o pastilă. Cel de-al doilea suspect a fost încătușat, la data de 16 martie, aflându-se la domiciliul său.
În urma efectuarii unei percheziţii, poliția a depistat la domiciliul celui de-al doilea suspect 120 pastile de același gen şi 100 gr de marijuana. Specialiștii au evaluat prețul drogurilor ridicate la suma de circa 100 000 de lei.
Poliţia cercetează cazul întru stabilirea tuturor circumsatnţelor, şi identificarea provenienței pastilelor. În prezent, cei doi sînt cercetaţi penal şi riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.