Președintele PLDM, Vlad Filat, de când nu mai deține funcția de premier, a declarat că se va ocupa mai mult de problemele de partid. Și a început realizarea acesteia, iar în ultima săptămână a fost destul de activ, într-o serie de vizite în teritorii, anunță Politik.md.
Chiar de la începutul săptămânii, liderul liberal-democraților a efectuat o vizită în raionul Leova, unde a a vizitat șantierul de construcție a sălii de sport de la gimnaziul din localitate și Centrul de sănătate Sărăteni, a stat de vorbă cu pacienții și colectivul medical.
De asemenea, politicianul a mai fost în vizită și la Cantemir, unde a inspectat  mai multe edificii aflate în proces de construcție și a avut întâlniri cu activul Organizației Teritoriale a PLDM și cu activul de partid din satele: Porumbești și Ciobalaccia. Vlad Filat a fost  însoțit de vicepreședinții: Valeriu Streleț și Ion Balan. Aici membrii PLDM au discutat cu populația, aflând că principala lor problemă este gazificarea și lipsa unei grădinițe în satul Porumbești. În acest sens, liderul PLDM le-a promis oamenilor că va lua măsurile de rigoare.  
În satul Ciobalaccia, Vlad Filat a vizitat șantierul de construcție a Centrului de sănătate, aflat în proces de construcție și a avut o întâlnire cu activul PLDM. La ședință, președintele PLDM a anunțat că în sat urmează să vină în curând reprezentanții Ministerului Sănătății, pentru a se documenta asupra graficului de îndeplinire a lucrărilor de construcție. La finalul întâlnirilor cu activul, Vlad Filat a îinmanat carnete de partid membrilor PLDM.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE