Declaraţia comună acordată ieri la Bruxelles este văzut de analistul Victor Chirilă drept unul ambiţios pentru UE. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Chirilă a declarat că prin acest gest Uniunea Europeană arată un mai mare grad de deschidere faţă de Republica Moldova şi faţă de statele din Europa de Est, inclusiv Ucraina.
În ce ne priveşte, susţine expertul, “din perspectiva Chişinăului, el este ambiţios, dar nu întruneşte toate aşteptările noastre, şi mă refer la faptul că acest acord nu va conţine o perspectivă clară de integrare europeană pentru noi. Acest lucru urmează să fie cucerit de noi în urma unor reforme care se regăsesc în actualul plan de Acţiuni semnat cu Uniunea Europeană în 2005, dar care vor fi stipulate şi în acordul de asociere pe care Republica Moldova urmează să-l negocieze în ianuarie anul viitor”.
Reformele se referă la respectarea drepturilor omului, principiilor democratice, respectarea recomandărilor pe care OSCE, Consiliul Europei şi alte instituţii le-au făcut cu referire la problemele detectate în cadrul campaniilor electorale precedente.
Întrebat despre parcursul European al R. Moldova, Chirilă este de părere că “ar trebui să fim realişti, răbdători şi să ne asumăm o perioadă de doi ani de negociere şi de ratificare a acestui acord. Cred că în următorii doi ani autorităţile noastre vor avea de lucru atât în planul negocierilor acestui acord, dar şi în planul implementării reformelor. Deschiderea UE va depinde foarte mult de calitatea reformelor pe care urmează actuala guvernare să le implementeze în următorii ani”.
Amintim că ieir la Bruxelles, a fost adoptată o Declaraţie comună privind relaţiile RM-UE.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE