Șeful Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu spune că CA nu a propus suspendarea celor șase posturi TV doar a informat Serviciul de Informații și Securitate (SIS) despre încălcările admise de cele șase canale TV interzise temporar. Declarația a fost făcută de șefa CA, Liliana Vițu, pentru Newsmaker.

„Vorbim despre toate rezultatele controalelor noastre, despre încălcarea conceptelor de către canalele TV, care au arătat cum conținutul migrează de la un canal TV la altul. Sau despre cum au fost schimbați fondatorii fără aprobarea Consiliului. (…) Vorbim despre ignorarea în mod deliberat a deciziilor Comisiei Situații Excepționale. Sau aveam control asupra disponibilității conținutului local, cînd am amendat așa-zisul holding Plahotniuc, cînd există suspiciuni de activitate concertrată. Totul este în deciziile noastre”, a spus Vițu. Totodată, ea a precizat că CA a transmis informația doar către SIS și nu a propus suspendarea posturilor TV. Potrivit Lilianei Vițu, propunerea de suspendare a activității canalelor a fost aleasă de SIS. Șeful CA a precizat că nu a fost la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Vițu a mai adăugat că CA transmite cereri și altor autorități. De exemplu, CA a întrebat Consiliul Concurenței cît de competitiv este faptul că unele canale TV fac schimb de conținut între ele, iar Serviciul Fiscal de Stat – despre amenzile pentru operatorii de cablu găgăuzi.

Pe 30 octombrie, CSE a decis, la propunerea SIS, suspendarea activității a șase canale TV: Orizont TV, ITV, Prime, Canal 2, Canal 3 și Publika TV. Șeful SIS, Alexandru Musteață, a spus că posturile de televiziune ar fi fost implicate în acțiuni de dezinformare, în favoarea persoanelor aflate pe listele de sancțiuni din SUA și UE.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE