Moldova mai aproape de fortificarea securității energetice.Lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești-Chișinău au fost lansate astăzi la Congaz, UTA Găgăuzia. Construcția liniei electrice va traversa opt raioane, pe o distanță de 158 de kilometri, și va fi finalizată în anul 2025. Începe construcția Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești-Chișinău, notează IPN
Contractorul a primit astăzi accesul în teren pentru pornirea lucrărilor, iar din data de 8 aprilie vor începe săpăturile de fundație în primele trei localități din sudul țării – satele Congaz, Congazcicul de sus și Dezghingea.
La eveniment a participat și președintele, Maia Sandu.
„Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace, care reprezintă un punct de cotitură între două etape – o Moldovă vulnerabilă în fața celor care pot închide gazul sau lumina după propriul plac și o Moldovă independentă și liberă să aleagă de unde cumpără energie electrică, la cel mai bun preț și fără presiunea șantajului politic din afară”, a declarat șeful statului.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a subliniat faptul că interconexiunile fizice cu România și, respectiv, cu sistemul energetic european înseamnă securitate energetică și aprovizionare sigură cu energie electrică a țării.
„Pentru a ne integra în piața europeană a energiei, ne mai propunem alte trei noi proiecte la care muncim și pe care le avem pe agenda priorităților - sunt trei linii noi de înaltă tensiune: Strășeni – Gutinaș, Bălți – Suceava și Vulcănești – Arciz”, a notat ministrul.
Totodată, directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, a menționat că linia electrica Vulcănești – Chișinău va cuprinde circa 500 de piloni, poziționați la o distanță și înălțime sigură pentru oameni și localități.
„Greutatea integrală a liniei va fi practic similară cu cea a Turnului Eiffel – circa 10 mii de tone, iar capacitatea noii linii va fi de circa 500 MW, o putere ce ar putea asigura circa 50% din consumul de energie electrică a țării în perioada cu sarcină maximă”, a mai spus Ruslan Surugiu.