În cadrul ședinței Consiliului de Observatori al FPM Moldova a fost aprobat Planul de acțiuni privind prevenirea, identificarea și eliminarea riscurilor de fraudă și corupție pe parcursul derulării Programului „Compact", finanțat de Guvernul SUA prin intermediul Corporației Provocările Mileniului.
Planul conține analiza și prevenirea riscurilor de fraudă sau corupție, acțiuni de identificare și raportare a acestora, conform cerințelor Corporației Provocările Mileniului. Acțiunile aprobate vor contribui la gestionarea transparentă și eficientă a resurselor Guvernului SUA. Republica Moldova va fi printre primele țări care implementează programul „Compact" ce au aprobat un asemenea plan.
Proiectele implementate în cadrul programului au scopul să contribuie în perioada 2010-2015 la creşterea veniturilor populaţiei din Republica Moldova și vizează investiții în reabilitarea drumurilor, renovarea sistemelor de irigare şi stimularea trecerii la o agricultură performantă.
Totodată, membrii Consiliului de Observatori au aprobat achizițiile necesare pentru implementarea Programului „Compact", preconizate pentru următoarele 6 luni. Potrivit acestora, până în luna martie 2013, vor fi organizate concursurile pentru selectarea companiilor de construcție ce vor reabilita sistemele de irigare, și a companiilor care vor supraveghea construcția, de asemenea va fi achiziționat echipament suplimentar pentru crearea rețelei naționale de monitorizare în timp real a cantității și calității apelor de suprafață etc.
În cadrul aceleași ședințe, Consiliul de Observatori a acceptat primul raport de audit al FPM Moldova, care este unul pozitiv, iar, potrivit companiei de audit, nu au fost identificate abateri sau încălcări ale legislației naționale și cerințelor Corporației Provocările Mileniului în procesul de realizare a obiectivelor „Compact".
Premierul a solicitat și în continuare transparență și corectitudine în implementarea acestui program, care este unul foarte important pentru țara noastră. "Pentru noi este important modul în care va fi implementat acest program. Reputația și credibilitatea noastră depinde de modul cum îl vom finaliza", a spus Vlad Filat.
Referindu-se licitația de selectarea a companiei care va efectua lucrările de construcție a sistemului de irigare, și care va fi anunțată în luna noiembrie, prim-ministrul a menționat că trebuie să fie o competiție cu cît mai mulți participanți.
"Este foarte importantă prima licitație de selectare a companiei care va efectua lucrările de construcție a sistemului de irigare. Sper să avem aceiași situație ca și în cazul drumurilor, să fie mulți participanți și să putem face economii. Totodată trebuie să atragem atenția la raportul calitate -preț a echipamentului ce va fi utilizat, precum și a lucrărilor efectuate", a spus Vlad Filat.
Consiliul de Observatori al FPM Moldova, constituit din reprezentanți ai Guvernului, societății civile şi mediului de afaceri, coordonează implementarea Programului „Compact" al Guvernului SUA cu valoare totală de 262 de mil USD.