Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru a declarat în studioul Unimedia că formațiunea sa va propune în noul Parlament mai multe proiecte de legi deja pregătite, gata de aplicare în folosul cetățenilor

„Spre deosebire de alți concurenți, noi ne-am pregătit din timp și avem făcută tema de acasă. Din prima zi de mandat în Parlament, vom prezenta proiecte de lege finalizate, însoțite de toate notele explicative necesare. Echipa noastră de juriști și specialiști de nivel național a elaborat deja 18 proiecte de lege, iar alte 8 sunt în faza finală de redactare.

Nu le vom spune oamenilor că avem nevoie de luni întregi „să ne documentăm și să analizăm”. Noi venim pregătiți cu proiectele elaborate”, a declarat Usatîi.

Politicianul s-a referit la un pachet de proiecte care vor fi supuse dezbaterilor chiar în debutul mandatului viitorului legislativ. este vorba de:

- Proiect constituțional pentru interzicerea vânzării terenurilor agricole către cetățeni străini;

- Proiect de scutire de TVA pentru gazul natural;

- Proiect de majorare a plafonului pentru taxarea coletelor poștale la 500 euro (ceea ce este acum – 150 de euro - este inacceptabil);

- Proiect constituțional privind anularea imunității parlamentare;

- Proiect pentru înăsprirea pedepselor penale pentru faptele de corupție ale funcționarilor publici, nu doar ale medicilor și profesorilor, cum se face acum;

- Proiect de creștere a indemnizației unice la nașterea copilului la 200.000 lei;

- Proiect prin care 50% din produsele de pe rafturile magazinelor să fie din producție locală;

- Proiect de eliminare a stagiului militar obligatoriu – armata să fie alcătuită doar din militari profesioniști, în bază de contract pentru care aceasta este o vocație.

„Aceste inițiative vor fi înaintate din primele zile ale noului Parlament. Noi venim cu soluții gata de aplicat, nu cu promisiuni goale”, a concluzionat Usatîi

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE