Noile modificări la legea cetățeniei va unifica procedurile de dobândire a cetățeniei și va elimina diferențele de tratament între solicitanți, indiferent de categoria din care fac parte. Cetățenia va putea fi dobândită prin naștere, recunoaștere, adopție, tutelă și curatelă, redobândire sau naturalizare. Totodată, proiectul clarifică diferența dintre respingerea cererii (pe criterii tehnice) și refuzul acordării cetățeniei (când nu sunt îndeplinite criteriile legale).
Inițiativa legislativă prevede măsuri sporite de prevenire a fraudelor și corupției, inclusiv verificări riguroase ale documentelor, a istoricului de călătorii, antecedentelor financiare și a integrității solicitanților. De asemenea, va fi interzisă depunerea cererilor prin intermediari, fiind necesară prezența fizică a solicitantului.Modificările sunt necesare pentru a răspunde noilor realități sociale, pentru a proteja securitatea națională și pentru a aduce legislația în concordanță cu standardele europene.
Printre principalele modificări:
Unificarea procedurilor de dobândire a cetățeniei (prin naștere, adopție, naturalizare etc.);
Eliminarea tratamentului diferențiat între categorii de solicitanți;
Obligația de a cunoaște limba română și Constituția pentru noii cetățeni;
Verificări riguroase pentru prevenirea fraudelor și corupției (inclusiv istoricul de călătorii, integritate, documente false etc.);
Refuzarea cetățeniei persoanelor vizate de sancțiuni internaționale;
Excluderea posibilității de a depune cererea prin procură;
Clarificarea categoriilor de solicitanți prin naturalizare și condițiile de ședere legală.


