Premierul Vlad Filat a solicitat, în cadrul unei întrevederi cu Cecilia Malmstrom, Comisar European pentru Afaceri Interne, asistenţa Comisiei Europene pentru evaluarea necesităţilor legate de implementarea managementului integrat la frontieră. De altfel, aceasta este o prevedere obligatorie pentru ca Moldova să obţină regim liberalizat de vize cu UE.

În cadrul întîlnirii, Cecilia Malmstrom a felicitat R. Moldova pentru alegerea Peşedintelui ţării, menţionînd că Uniunea Europeană se bucură pentru această reuşită. Referitor la agenda europeană a ţării noastre, Comisarul European a apreciat modul în care autorităţile de la Chişinău implementează angajamentele asumate, în special cele care vizează regimul liberalizat de vize.

Cecilia Malmstrom a apreciat voinţa Guvernului de la Chişinău de a aproba şi implementa cît mai curînd posibil proiectele de lege care vor duce la finalizarea primei faze a dialogului privind liberalizarea regimului de vize.

În context, Premierul a precizat că, în rezultatul acţiunilor întreprinse pînă în prezent, din 42 acte legislative prevăzute în cadrul primei faze, 36 acte legislative au fost adoptate, 4 sînt în proces de examinare şi adoptare în Parlament şi 2 în Guvern. Raportul complementar privind definitivarea implementării condiţionalităţilor primei faze urmează a fi prezentat în prima jumătate a lunii aprilie curent. Vlad Filat a menţionat că cel de-al II-lea Raport de progres al UE privind implementarea Planului de Acţiuni pe vize a reflectat progresul înregistrat şi calitatea acţiunilor realizate de RM în implementarea primei faze a Planului de Acţiuni RM-UE. De asemenea, premierul a declarat că mizează pe susţinerea Comisarului European pentru aprobarea unei decizii favorabile a Comisiei Europene şi Consiliului pentru trecerea oficială a R. Moldova la cea de-a doua etapă de implementare a Planului de Acţiuni în domeniul vizelor pînă la reuniunea Consiliului de Cooperare RM-UE din 26 iunie 2012.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE