Cântăreaţa americană Whitney Houston, găsită fără suflare în luna februarie în camera sa de hotel, a decedat prin înec accidental, ea fiind sub efectul cocainei, a declarat joi, 22 martie, biroul de medicină legală din Los Angeles, relatează AFP.
Cocaina precum şi probleme cardiace au contribuit la moartea prin înec a vedetei în vârstă de 48 de ani, au menţionat legiştii într-un comunicat, care au descris cauzele acestui deces ca fiind "accidentale". Celebra cântăreaţă era cunoscută pentru dependenţa sa de droguri şi alcool.
”Iată cum s-a produs accidentul: Diva a fost găsită cu capul sub nivelul apei în cada plină, după ce a consumat cocaină", se menţiona în comunicat.
Raportul final al medicilor legişti va fi făcut public în următoarele două săptămâni.
Şi alte droguri inclusiv şi medicamente au fost găsite în organismul cântăreţei, dar acestea nu au contribuit la decesul acesteia, printre ele fiind marijuana sau urme de Alprazolam (Xanax), Cyclobenzaprină (Flexiril) şi Diphenhydramină (Benadryl), conform aceleiaşi surse.
Supranumită "Vocea de aur a Americii", vedeta a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor '80 şi '90, vânzând aproximativ 170 de milioane de discuri.
Amintim că, interpreta de muzică pop a murit în noaptea de sâmbătă, 11 februarie curen, la vârsta de 48 de ani. Diva a fost găsită moartă într-un hotel din Beverly Hills, unde urma să participe la o petrecere. Bodyguardul său a descoperit cadavrul şi a anunţat imediat autorităţile.