Adunarea Parlamentară a OSCE sugerează R. Moldova să nu mizeze pe formatul „5+2”, dar să reia dialogul direct cu Tiraspolul, în formatul „1+1”. Totodată, Adunarea Parlamentară a OSCE cere transformarea misiunii pacificatoare din Transnistria în una civilă internaţională sub un mandat recunoscut, care să reflecte nevoile reale de pe teren. Totodată, instituția îndeamnă Rusia să-și retragă trupele militare și stocurile de muniții de pe teritoriul Republicii Moldova.
O rezoluție care vizează Republica Moldova a fost adoptată la cea de-a 30-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Rezoluția este parte a Declarației finale, adoptate de către parlamentarii OSCE în cadrul evenimentului care s-a desfășurat în perioada 30 iunie-4 iulie, la Vancouver, în Canada.
În textul rezoluției se menționează că R. Moldova este una dintre țările cele mai afectate de consecințele războiului din Ucraina. Dar, în pofida resurselor materiale limitate și a amenințărilor curente de securitate și economice pe care le ridică Federația Rusă, a primit sute de mii de cetățeni ucraineni care au tranzitat sau au găsit refugiu în Moldova.
În același, timp, rezoluția apreciază eforturile autorităților din Republica Moldova de a implementa reforme cuprinzătoare și extinse pentru consolidarea statului de drept, combaterea corupției și crearea instituțiilor puternice și eficiente.
Totodată, deputații AP OSCE îndeamnă Federația Rusă să reia retragerea trupelor sale militare și a depozitelor de muniții de pe teritoriul Republicii Moldova. În rezoluție se mai menționează că negocierile „5+2” sunt suspendate drept urmare a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și, în acest context, apreciază eforturile misiunii OSCE din Moldova menite să faciliteze, mai ales dialogul în formatul „1+1”, atât la nivel de negociatori-șefi, cât și al grupurilor de lucru sectoriale. AP OSCE mai invită toți actorii relevanți să inițieze discuții politice cu scopul de a transforma operațiunea actuală de menținere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă multilaterală sub un mandat internațional.


