După ce au vândut tehnologie NATO Rusiei și după ce s-au legat la conducta de gaz rusesc, într-o complicitate demnă de anul 1939, Germania și Frantța, se transformă în uneltele necuratului la Bruxelles, facând lobby pentru ca kgb-iștii îmbogățiți peste noapte să-și poată extinde rețelele mafiote fără nici-un fel de opreliște în toată Uniunea Europeană.
Conform euobserver.com, Franţa şi Germania au declarat că Uniunea Europeană ar trebui să înceapă negocierile cu Rusia privind introducerea regimului liberalizat de vize, în ciuda temerilor că acest pas ar putea fi interpretat greşit de către alte state post-sovietice.
Potrivit portalului european, miniştrii de externe ai celor două state și-au prezentat poziţiile lor în cadrul unei cine informale, duminică, pe 13 noiembrie, la Bruxelles, la care au fost prezenți Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Catherine Ashton şi alți miniştri europeni. "Noi optăm pentru renunțarea la bariere în calea liberei circulații pentru turişti şi oameni de afaceri rusi” au opinat cei doi.
Adică bieții kgb-iști si familiile lor, singurii care pot face afaceri și turism în Rusia, să poată umbla slobozi prin UE , cumparând și ce a mai rămas necumpărat de pe Coasta de Azur sau din Baden-Baden sau mafiotizând statele UE.
Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi a avertizat, luni, că nu ar trebui să existe o atitudine aparte pentru Moscova. "La întrunirea informală de Duminică privind chestiunea cu Rusia, am cerut să existe "o coerenţă regională" privind mobilitatea oamenilor. Cu alte cuvinte, vizele nu ar trebui să fie liberalizate pentru Rusia, lăsându-i pe alţi parteneri din regiune să aştepte", a declarat oficialul român.
EUobserver scrie că subiectul vizelor face parte din sfera politică, deoarece riscă să dea impresia că Rusia este mult mai importantă pentru UE decât alte ţări post-sovietice mai mici, care doresc să adere la UE. "Ucraina și Republica Moldova au început negocieri privind regimul liberalizat de vize în decembrie/ianuarie, iar precondiţiile privind conformitatea tehnică cu standardele UE sunt cu mult mai dificile decât cele care vizează Rusia", se mai scrie euobserver.com.
Lansarea discuţiilor privind regimul fără viză este un proces deschis, care ar putea dura ani de zile înainte ca restricţiile de călătorie să fie ridicate. La acest capitol, totuși, Ucraina şi Republica Moldova sunt lideri, fapt ce se datorează reformelor anterioare scrie euobserver.com.
Negocierile cu Federația Rusă privind regimul liberalizat de vize ar putea fi văzută drept "o legitimizare" a revenirii premierului rus la funcția de președinte anul viitor, scrie Nicu Popescu, cercetător la Consiliul european pentru relaţii externe.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE