
Unul dintre acţionarii Hotelului "Chişinău", Alexandru Melnic a declarat miercuri, 28 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că omul de afaceri Valeriu Moraru şi firma "First Hotel" Chişinău, au cumpărat clădirea Hotelului "Chişinău" cu 7 mln de lei, pe cînd ea costă circa 200 mln lei. Acţionarii sunt nemulţumiţi de faptul că au fost înşelaţi după ce hotelul a trecut sub patronajul unei firme private, iar oamenii nu îşi pot primi banii din procentele care le aparţin.
"Această firmă ia banii de pe arendă şi nu statul, chiar dacă el deţine 61% din acţiuni, iar restul îi revin unei firme private. Am acţionat în judecată acest caz, însă judecătorii Harmaniuc şi Pelin au demonstrat dispreţ faţă de pensionari. Doar la CSJ am simţit stimă faţă de mine ca cetăţean", a declarat Melnic.
Potrivit lui, un grup de persoane au falsificat cîteva procese verbale şi au pus drept gaj proprietatea Hotelului Chişinău la o bancă, unde tot ei erau acţionari. Creditul nu a fost întors şi respectiv proprietatea a fost luată, iar de pe urma acestui proces au avut de suferit acţionarii.
De menţionat, că acţionarii deţin un pachet de 25% dintre acţiuni, o acţiune fiind valorificată la preţul de 3 lei.