Fostul primar al Capitalei Dorin Chirtoacă a fost cât pe ce să se ia la bătaie cu fostul parlamentar român, care se ascunde de justiția de la București, la Chișinău, Cristian Rizea.

Anterior, Rizea ar fi pomenit-o pe mama lui Dorin Chirtoacă, care a decedat recent de ”suferință”. Acest lucru l-a și deranjat grav pe Chiroacă și-la făcut să vină cu o replică.

”Te-ai legat de mama, porcule”, l-a apostrofat Chirtoacă pe Rizea odată ce l-a observat pe culoarele Judecătoriei unde era examinat dosarul său intentat.

Rizea nu a reușit să vină cu mai multe replici, s-a auzit doar următoarea replică: ”Ce faci mă, băi...”.

Dorin Chirtoacă s-a cumpătat la un moment dat și s-a limitat doar la o replică tăioasă, probabil fiind stânjenit de mulțimea de pe culoare care i-a somat să se liniștească.

Totodată, Dorin Chirtoacă a menționat că dosarul care i s-a intentat din 2017, adică pe vremea lui Vladimir Plahotniuc, este unul fals din start. Iar recent, Procuratura Anticorupție a venit cu noi men

”Pe lângă insinuarea de acum 5 ani, PA, doamna Gladcov, în calitate de procuror de caz, a venit cu alte acuzații. Precum că: firma la care aș avea atribuții a fost creată în prima parte a anului 2015, eu am adus argumente care demonstrează că această companie a fost fondată în data de 10 august 2015, deci în a doua jumătate a anului. Totodată, un alt fals este că am influențat întreaga comisie de licitație, această acuzație a apărut acum în luna septembrie, există documente care demonstrează că acest lucru nu este adevărat”, a menționat Chirtoacă în apărarea sa.

Fostul primar Dorin Chirtoacă deja de cinci ori i-a cerut Veronicăi Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, să-l primească în audiență.

”Nici măcar nu i s-a răspuns, deși este obligată conform legislației naționale. Probabil îi convine situația din justiția noastră, consideră ex-primarul municipiului Chișinău”, a declarant Chirtoacă la un post privat de televiziune.

Menționăm că procurorii au cerut recent 10 ani de pușcărie pe numele lui Dorin Chirtoacă, în dosarul parcărilor cu plată.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE