Expertul energetic, Victor Parlicov consideră că după sistarea de către Ucraina a livrărilor de energie electrică, autoritațile din Moldova vor fi nevoite să negocieze cu stânga Nistrului acoperirea deficitului de energie din contul centralei electrice de la Kuciurgan. Parlicov mai spune că pentru a obține volumele necesare de energie Moldova va trebui să asigure cu un volum mai mare de gaz stânga Nistrului, în caz contrar vom avea un volum insuficient pentru perioada rece a anului.
„Sunt câteva dificultăți aici. În primul rând este clar că vom procura diferența aceasta de energie la un preț mai înalt. Guvernul va încerca să discute cu cei din stânga Nistrului pentru a majora volumul de energie de la centrala electrică moldovenească. Nu va fi problema să discutăm cu ei, problema este în volumele de gaz limitate pe care noi le-am obținut de la Gazprom pentru luna octombrie. În cazul în care un volum mai mare de gaz va fi atribuit malului stâng pentru a compensa decalajul de energie cu Ucraina, atunci am putea să ajungem la situația în care în luna octombrie să nu ne ajungă volumele de gaz pa care și le-a asumat Gazprom. Este evident faptul că partea rusă nu și-a onorat obligațiile contractuale și a plasat Moldova într-o situație dificilă. Dacă gazul va fi livrat în stânga Nistrului în volum mai mare pentru a genera energie electrică, atunci pentru malul drept am putea să ne trezim cu gaze insuficiente”, a precizat Victor Parlicov pentru ProTV Chișinău.
Ministerul Energiei din Ucraina a anunțat că sistează începând de astăzi exportul de electricitate din cauza bombardamentelor cu rachete rusești asupra instalațiilor energetice.
Moldova procura din Ucraina circa 30% din necesarul de energie electrică.


