7710 copii din municipiul Chişinău, care provin din familii social-vulnerabile, vor beneficia de ajutor material a câte 600 lei din partea primăriei, pentru noul an școlar, informează primăria municipiului Chișinău.
Astfel, primii 5 mii de beneficiari îşi vor putea ridica banii începând cu ziua de luni, 22 august, la filialele Băncii de Economii, iar restul – în perioada 1 septembrie -1 octombrie a acestui an.
De menționat că, pentru achiziţionarea celor necesare pentru şcoală rechizite, vestimentaţie şi încălţăminte, municipalitatea a organizat în Scuarul Catedralei din centrul Chişinăului tradiţionalul Iarmaroc şcolăresc, unde peste 300 de agenţi economici oferă spre comercializare mărfuri pentru elevi. Asemenea târguri au fost organizate şi în sectoarele capitalei.