Compania Moldovagaz i-a transmis ANRE solicitarea de majorare a tarifului la gaz de la 22,99 lei până la 27,66 lei/metru cub fără TVA, ceea ce înseamnă că prețul final pentru consumatorii casnici poate ajunge la aproape 30 de lei /metru cub. Regulatorul urmează să ia o decizie săptămâna viitoare, iar potrivit unor surse din cadrul ANRE, tariful a putea fi de 28-29 lei/ metru cub, cu TVA inclus.

După schimbarea metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, ANRE va încerca să fie mai cooperant cu furnizorul pentru a nu admite devieri fianciare așa încât Moldovagaz să nu acumuleze datorii. Prețul de procurare a gazelor naturale de către S.A. ,,Moldovagaz” de la S.A.P. „Gazprom” este în septembrie de 1883 $/1000 m3.

Pe de altă parte, potrivit contractului cu Gazprom, de la 1 octombrie vom avea o inversare a formulei prețului la gaz 70% coșul energetic și 30% piața spot, iar asta insuflă Guvernului un optimism moderat că prețul la combustibilul albastru ar putea să scadă. Deocamdată, nici unul din actorii implicați nu cunosc ce s-ar putea întâmpla de la 1 octombrie, iar vicepremierul, Andrei Spînu crede că ar trebui să avem un tarif mai mic. În suspans este și problema auditului.

spinu

„Nu avem un răspuns cert al celor de la Gazprom referitor la situația de după 1 octombrie. Noi am reiterat poziția noastră, că dorim ca acest contract să rămână în vigoare și să fie livrat gaz în baza formulei din contract. De la 1 octombrie formula se schimbă și este mult mai avantajoasă pentru țara noastră. Cu Miller am discutat despre auditul datoriilor, i-am dat termenul luna martie când va fi finalizat auditul, abia atunci putem discuta despre faptul ce facem cu datoria istorică. El mi-a zis despre sfârșitul lui septembrie și i-am zis că este un termen nerealist pentru că cele două companii selectate abia în septembrie au primit primul set de acte de la Moldovagaz”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii Scretele Puterii de la JurnalTV.

Potrivit unor experți, dacă ANRE va ridica tariful la gaz, așa cum solicită furnizorul, iar de la 1 octombrie, dimpotrivă, ar urma să scadă prețul conform inversării formulei, consumatorii ar putea să nu resimtă acest efect. Cauza ar fi devierile financiare mari pe care le are Moldovagaz, iar presiunea pe tarif va crește dacă nu acum, cel puțin în lunile următoare. În condițiile unui tarif majorat, se complică și planurile Guvernului care va trebui să identifice, iarăși, surse adăugătoare pentru a suplini fondul de vulnerabilitate energetică care a fost planificat la un tarif de 23 de lei, iar majorarea lui  ar însemna cheltuieli enorme pentru stat, de 6 sau 7 miliarde de lei.

Totodată, vicepremierul Spînu a confirmat că Moldovagaz lucrează împreună cu Guvernul la identificarea surselor financiare pentru achitarea avansului pe luna septembrie, care s-ar ridica la  33 de milioane de dolari. Potrivit lui Spînu, banii vor proveni din colectarea plăților și din modalitatea, deja, utilizată de stat, când Enegocom va procurarea, iarăși, volume mici de gaz, iar banii vor merge către furnizor, implicit către Gazprom pentru achitarea avansului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE