Serviciul Fiscal de Stat informează că, suma veniturilor obținute conform informațiilor prezentate de către plătitorii de venituri, persoane fizice cetățeni, pentru anul 2021 a constituit 83,3 mlrd. lei, venit obținut de către 1,52 mln. persoane, iar impozitul pe venit reținut la sursa de plată și declarat a constituit 6,08 mlrd. lei.
În totalitatea veniturilor obținute de către persoanele fizice cetățeni, predomină veniturile sub formă de plăți salariale (76,05 %), urmate de veniturile obținute din dividende (11,12 %) și veniturile obținute din transmiterea în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare și mobiliare, cu excepția terenurilor agricole (3,14 %).
Pentru perioada fiscală 2021, 4 007 persoane au obținut venituri de peste 1 milion lei fiecare (față de 2 962 persoane fizice pentru perioada 2020), venitul total obținut de aceste persoane este de 12 825,7 mln. lei, și impozit reținut în sumă de 837,9 mln. lei. (față de 9 694,9 mln. lei venituri, și impozit reținut în sumă de 611,1 mln. lei pentru perioada 2020).
Cea mai mare sumă a venitului declarat de către o persoană fizică în anul 2021 în baza Declarației a fost de 153,6 mln. lei. Cea mai tânără persoană din această categorie are 18 ani, cea mai vârstnică – 88 ani.
La capitolul desemnare procentuală SFS menționează că, pentru anul 2021 aceasta a fost efectuată de 37 397 persoane (cu 805 de persoane mai mult comparativ cu anul 2020), suma solicitată pentru desemnare a constituit 10,72 mln.lei (cu 1,27 mln.lei mai mult comparativ cu anul 2020).


