În satul Cioburciu, raionul Ștefan-Vodă, săptămâna trecută s-au produs alunecări de teren, de pe urma cărora au avut de suferit câteva gospodării, anunţă ŞtiriLocale.md luni, 28 martie. Potrivit sursei casa şi gospodăria a doi bătrâni, Ştefan şi Maria Vrabie au fost puternic afectate .
„Cei doi se tem, că în orice moment casa le-ar putea dispărea sub pământ, iar bătrânii nu pot obține vreun ajutor, deoarece autoritățile locale sunt indiferente”, a menţionat fiica celor doi, Nelea.
Potrivit ei, primarul satului le-a acordat un ajutor în valoare de 1.000 lei, însă lucrările de restabilire au ajuns la 20 de mii lei.
”Președintele raionului, Valeriu Beril ne-a promis că o să ne ajute, dar nici măcar n-a venit la faţa locului să vadă care este situația. Am început lucrările deja trei zile cu forțele proprii. Primarul a fost numai în vizită, iar la rugămințile noastre să ne ajute măcar cu transport - nu a binevoit să răspundă”, a mai spus fiica bătrânilor.
Experții de la Stare Excepțională, Ştefan Vodă au constatat că locuința este avariată în stare avansată şi au recomandat evacuarea familiei.
De menţionat, că atât primarul cât și secretarul satului Cioburciu nu au fost de găsit, pentru a comenta situația dată.