„Eu nu ieşeam ca dnul Ghimpu să fumez câte o ţigară la fiecare 15 minute, pentru a discuta la telefon. Eu am intuit că este vorba de preşedintele CEC şi am întrebat : ce se aude domn Ghimpu? El mi-a răspuns : voi nu vreţi să discutaţi cu noi, nu vă dăm funcţii ! Asta nu e democraţie, este o anarhie Constituţională”, s-a indignat Sîrbu. 
Tot el mai afirmă că PCRM li s-a asigurat funcţia de vicepreşedinte al CEC-ului, însă nu se plâng de faptul că nu au primit-o.
„Să fie sănătoşi! Cel mai interesant este că, cel care a învinuit mai demult că au fost falsificate alegerile la CEC, acum a fost ales în calitate de Preşedinte al CEC-ului. În ziua când urma să fie confirmată componenţa CEC, la insistenţa lui Ghimpu, problema a fost scoasă de pe ordinea de zi, iar în următoarea zi a fost introdusă pe ordinea de zi, ccea ce demonstrează implicarea PL în acest proces”, a mai subliniat deputatul.
Conform PCRM, în 2005 comuniştii au dat opoziţiei 5 mandate din 9,  acum  lor nu li s-a oferit  funcţii de conducere. Pentru acest lucru, ei sunt gata să iasă la proteste şi mitinguri.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE