Guvernul a decis în şedinţa de ieri, 14 decembrie, alocarea a 6 servere performante pentru buna funcționare a site-ului postului public de televiziune „Moldova 1”, Comisiei Electorale Centrale și alte instituții ale statului.
Conform hotărîrii aprobate, cele șase servere performante alocate pentru consolidarea site-urilor mai multor instituții publice, sînt distribuite după cum urmează: IPNA Compania "Teleradio - Moldova" (Moldova 1) - 2 servere, Comisia Electorală Centrală - 1 server, Direcţia generală pentru administrarea clădirilor Guvernului - 1 server, ÎS „Centrul de telecomunicaţii speciale" - 1 server și Biroul Național de Statistică - 1 server.
Echipamentul provine din asistența chineză de care a beneficiat Republica Moldova și va contribui ca datele statistice de la Biroul Național de Statistică să fie mai accesibile, postul public de televiziune „Moldova 1" să-și poată plasa emisiunile video pe pagina web. De asemenea, ziariștii vor putea obține mai rapid imagini video calitative de pe site-ul Guvernului, iar site-ul www.cec.md și www.voteaza.md vor putea fi accesate mai ușor în perioada alegerilor.