Alegerile pentru funcţia de Guvernator al Găgăuziei (Başcanului) din data de 12 decembrie, deşi au fost declarate valide, s-au soldat cu necesitatea repetării acestei proceduri. Conform datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, rata de participare la vot a fost de 56,9%.
În turul doi vor concura actualul başcan Mihail Formuzal, care a acumulat 36% şi candidatul independent Nicolae Dudoglo, cu 32%.
Potrivit legilor locale, electoralele din Găgăuzia sunt considerate valabile, dacă la primul tur de scrutin au participat mai puţin de jumătate din alegători, iar la al doilea tur de scrutin - mai puţin de o treime din alegători. Se consideră ales candidatul care a întrunit mai mult de jumătate din voturile alegătorilor care au participat la votare.
În cazul în care Guvernatorul nu a fost ales în primul tur de scrutin, Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei fixează data turului doi de scrutin, care se desfăşoară peste 2 săptămîni, cu participarea primilor doi candidaţi. La turul doi de scrutin este recunoscut ales candidatul care a acumulat cel mai mare număr de voturi, iar în cazul că unul din candidaţi se retrage, este considerat ales candidatul ce acumulează mai mult de jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la scrutin.
Menţionăm că, la funcţia de Guvernator al Găgăuziei trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova care a împlinit vârsta de 35 de ani şi posedă limba găgăuză. Aceeaşi persoană este reeligibilă în funcţia de Guvernator al Găgăuziei pentru două mandate consecutiv.