În multe privinţe, Moldova copiază parcursul istoric al României, cu un decalaj de 10-15 ani.
Dată fiind presiunea Moscovei, conjunctura geopolitică şi enclava transnistriană, putem spune că Partidul Comunist din Moldova a pierdut 60 de procente, obţinând un scor modest de 39%. Restul 60%, s-a săturat de comunişti, s-a săturat de sărăcie, s-au săturat de Moscova.
Aceştia din urmă sunt tineri, sunt instruiţi şi majoritatea locuieşte în mediul urban sau lucrează într-o ţară din vest.
La fel ca la alegerile din noiembrie 1996, din România, unde partidele de dreapta au obţinut majoritatea (sub numele CDR) cu ajutorul intelectualilor şi al orăşenilor. Teoretic, şi în Moldova e posibilă o alianţă care să-i arunce pe comunişti în opoziţie. Practic, negocierile vor fi destul de dure, pentru că nu există decât o singură variantă de joc: o alianţă între cele trei partide care au trecut pragul electoral, cu excepţia comuniştilor. Dacă moldovenii reuşesc să treacă acest examen, urmează unul şi mai complicat: alegerea preşedintelui. Iar al treilea - implementarea reformelor economice şi sociale. Nu e exclus să asistăm la un parcurs ireproşabil din partea forţelor de dreapta din Moldova, ceea ce ar însemna o lecţie destul de usturătoare pentu clasa politică din România, care nici până la această oră, nu a învăţat să respecte regula alianţelor.
Aveam o şansă. În vara anului 1990. Aveam o şansă să unim două sărăcii: România şi Moldova. Nu ne-ar fi fost uşor, e adevărat, dar până la urmă tot supravieţuiam. Autorităţile de atunci s-au codit. Ce a fost posibil în 1990 nu va mai fi posibil niciodată. Chiar dacă ne-am numi Germania.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE