Liderii Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Partidului Democrat au avut o întâlnire, joi, 2 decembrie loc la o ceaşcă de ceai, într-un restaurant din capitală, pentru potenţiale oferte.
„Noi nu am făcut astăzi oferte, am avut doar o primă discuţie, aşa cum e firesc şi am trecut în revistă evenimentele din R. Moldova, a declarat Vlad Filat.
Filat a menţionat că nu au discutat despre funcţii, ci despre principiile de creare a unei coaliţii. Din partea PLDM au fost prezenţi: preşedintele fracţiunii V. Filat, C. Tănase, M. Godea. Din partea Partidului Democrat au fost preşedintele M. Lupu, D. Diacov şi V. Plahotniuc.
„Nu am discutat despre posibile alianţe şi nu îmi place să grăbim procesul. A fost un proces de consultări şi cu fracţiunile extra parlamentare, ieri am avut o discuţie cu dn Urecheanu, şi acum am avut primele discuţii cu unii colegi din parlamentul nou ales. Astăzi am avut o întâlnire cu cei de la Partidul Democrat, mâine vom avea o întâlnire cu cei din Partidul Liberal, vom conveni timpul şi locul, după care vom avea o întâlnire şi cu cei din Partidul Comuniştilor”, a adăugat liderul PLDM.