Potrivit rezultatelor sondajului, 14,3 la sută dintre respondenți au spus că vor vota pentru Igor Dodon. Alți 11,8% au menționat că își vor da votul pentru Maia Sandu.
Totodată, 3,7% au declarat că îl vor susține pe Renato Usatîi, iar câte 2,5% dintre respondenți au spus că își vor da votul pentru Vladimir Voronin și, respectiv, Andrei Năstase.
Pentru Pavel Filip și-au exprimat intenția de a-și da votul 1,5%, pentru Octavian Țîcu -1,2%, iar pentru Dorin Chirtoacă -1%.
Încă un procent dintre respondenți s-au arătat dispuși să aleagă în fruntea statului un candidat înaintat de Partidul Șor, iar 0,8% au spus că vor vota pentru Andrian Candu.
Totuși, 57,6 la sută dintre cei intervievați au spus că nu știu pentru cine vor vota sau nu au putut să formuleze un răspuns.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.003 persoane și are o marjă de eroare de 1.3%. Datele au fost colectate în perioada 5-11 mai curent, la telefon.


