Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, el a abordat această chestiune într-un interviu acordat jurnaliștilor de la posturile locale de televiziune, reamintind că Palestina are statut special în cadrul ONU, însă Transnistria – nu.

Cu toate acestea, Krasnoselski consideră că solicitarea sa către ONU de a acorda Transnistriei un astfel de statut a fost auzită, la fel și solicitarea de a oferi „o platformă pentru prezentarea informațiilor despre ceea ce reprezintă republica, ce se întâmplă aici, inclusiv în domeniul drepturilor omului”.

„Am fost auziţi. Pot dezvălui câteva detalii. Vizita reprezentantului nostru la Moscova, Leonid Manakov, în martie, la cea de-a 40-a sesiune ONU privind drepturile omului nu a fost întâmplătoare. Participarea a avut loc la invitația ONU, care a sosit în adresa Transnistriei. Manakov a fost invitat la Geneva și a prezentat un raport asupra modului în care sunt respectate drepturile omului în Transnistria – în condițiile dificile ale existenței statului nostru. La finalul discursului său, el a concluzionat că drepturile reprezentanților tuturor naționalităților care trăiesc în Transnistria și a altor categorii de cetățeni pot fi respectate numai cu condiţia menținerii statalităţii transnistrene”, a spus Krasnoselski.

Krasnoselski a reamintit că, după deschiderea reprezentanței la Moscova, el a stabilit sarcina „de a deschide reprezentanțe similare la Kiev, deoarece Ucraina este un garant în procesul de negocieri, și la Bruxelles, deoarece Uniunea Europeană este unul dintre partenerii Transnistriei în ceea ce privește operațiunile de export-import și un observator în formatul „5+2”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE