Conform noilor prevederi legislative, competenţele Ministerului Justiţiei ce ţin de înregistrarea şi evidența organizaţiilor necomerciale au trecut la Instituţia Publică „Agenţia Servicii Publice”. Printre organizaţiile necomerciale vizate se numără următoarele forme juridice de organizare: asociaţie obştească, fundaţie, asociaţie patronală, uniune de persoane juridice, instituţie publică, instituţie privată, sindicat şi alte tipuri de organizaţii sindicale, publicaţii periodice şi agenţii de presă, publicaţii periodice publice, partide politice şi alte organizaţii social-politice, culte religioase, comunităţi religioase şi instituţii religioase, organizații de mediere.
Totodată, menţionăm că în prezent, în baza Art. XIX alin.(2) din Legea nr.31 din 16.03.18, Ministerul Justiţiei împreună cu Agenţia Servicii Publice asigură predarea/primirea dosarelor de evidenţă ale organizaţiilor necomerciale înregistrate, registrelor organizaţiilor necomerciale şi platformelor electronice pe care se asigură evidenţa acestora.


