Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, la fața locului au fost alertate organele de drept, dar și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În urma primelor cercetări efectuate s-a stabilit că familia a instalat în propria locuință un cazan alimentat cu gaze naturale, care cel mai probabil nu a fost montat de specialiști.

Specialiștii Laboratorului experimental antiincendiar al IGSU au înaintat două versiuni în acest caz. Prima ar fi încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la instalarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, iar a doua versiune ar fi încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea instalațiilor de alimentare cu gaze naturale. O cauză finală va fi înaintată după ce vor fi investigate toate circumstanțele acestui caz.

Cauza decesului celor trei persoane va fi stabilită în urma expertizei medico-legale.

IGSU atenționează oamenii să nu utilizeze instalații de încălzit improvizate sau neautorizate. Mai mult, persoanele sunt îndemnate să verifice sistemul de încălzire al locuințelor și să se consulte cu specialiștii pentru a evita producerea unor situații de risc.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE