România trebuie să revină spre Republica Moldova, dar nu cu un ton de "recuperatori postcoloniali", ci respectând statalitatea ţării vecine, a declarat miercuri seară, 1 septembrie, în cadrul unei dezbateri publice, organizată la Clubul Diplomatic, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
"Sigur, sunt toate revenirile prezenţei româneşti la Chişinău, şi cele două consulate pe care le-am deschis acolo, Institutul Eminescu care va fi, sper, deschis cu o zi înainte de această a treia reuniune europeană de susţinere a Moldovei", a afirmat şeful diplomaţiei româneşti.
El a subliniat că i-a rugat pe toţi colegii săi din regiune să vină la cea de-a treia reuniune europeană de susţinere a R. Moldova, care va avea loc pe 30 septembrie, la Chişinău, şi să dea un semnal cât mai puternic de susţinere a aspiraţiilor moldovenilor cu privire la integrarea ţării lor în Uniunea Europeană, precum şi a direcţiei reformiste la care s-a angajat Guvernul Vlad Filat.
"Vreau să sper că alegerile vor dovedi capacitatea acestei Alianţe (Alianţa pentru Integrare Europeană - n.r.) de a se menţine la putere pentru a continua ce a început", a spus Baconschi.
Ministrul român susţine că există, fără îndoială, o nouă generaţie la Chişinău, care este atrasă de UE şi de România.
"Există, fără îndoială, o nouă generaţie care nu este marcată de Războiul Rece şi de memoria sovietică şi care probabil că va fi mai atrasă de vecinul occidental, care este România, decât de altceva, şi trebuie să mizăm pe acest proces, dar e un proces care va cere timp. Din fericire, ne putem aştepta ca orice guvern român să ţină această linie: să-i ajute (pe moldoveni - n.r.) să se apropie de UE, să-i ajute să înţeleagă relaţia cu România în termeni privilegiaţi, să accepte această simbioza, cel puţin de limbă, cultură şi să vedem ce va mai fi de la un deceniu la altul", a afirmat Baconschi.
Întrebat ce poate face România pentru Republica Moldova în continuare, Baconschi a spus că ţara noastră va continua să aibă aşteptări mai mari faţă de vecinii noştri de peste Prut decât au ei de la noi.
"Nu uitaţi că acolo (în Republica Moldova - n.r.) există o majoritate, nu neapărat rusofonă, care este antiunionistă şi pe care o lungă propagandă comunistă a făcut-o să vadă România ca pe un stat imperialist care, cândva, a dominat această provincie, inventând o cetăţenie de mâna a doua şi privindu-i în general pe basarabeni drept nişte elemente periferice, subdezvoltate, demne de dispreţ", a mai afirmat ministrul de Externe.
În opinia sa, aceste "clişee" şi această manieră de a simţi relaţia cu România persistă încă.
"Sigur, în tradiţia masochismului autocritic românesc, putem să facem praf orice politică externă, să idealizăm trecutul, să creăm contraste care să ne descurajeze în ceea ce facem azi, dar la un test al faptelor, chiar am început să realizăm ce le-am promis moldovenilor. De când Alianţa pentru Integrarea Europeană guvernează la Chişinău, să spunem că s-au făcut o serie de lucruri", a subliniat Baconschi.
În context, el a dat drept exemplu acordul de mic trafic semnat între cele două state, optimizarea procesului de redobândire a cetăţeniei române de către moldoveni, acordul de finanţare nerambursabilă, ajutorul pentru diminuarea efectelor inundaţiilor, acordate de România, sau lobby-ul european pe care România a reuşit să-l facă.