dse.mdO persoană din raionul Criuleni și-a pierdut viața chiar în prima zi a anului 2017. Potrivit Serviciului Situații Excepționale, cazul tragic a avut loc în localitatea Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Bărbatul în vârstă de 76 de ani a fost găsit de vecini mort în propria locuință. Primele cercetări arată că omul cel mai probabil s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă defectă din casă. Toate circumstanțele și cauza decesului urmează a fi investigate de autorități, informează Politik.md. 
Totodată, aceeași sursă precizează că  pe parcursul  ultimelor 48 de ore angajații Serviciului Situații Excepționale au fost solicitați în 80 de situații de risc printre care lichidarea focarelor de ardere, deblocări de uși, dar și acordarea asistenței calificate SMURD.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează toți oamenii să respecte regulile de exploatare a sobelor și să stingă focul pe noapte. Mai mult, persoanele sunt rugate să aerisească încăperile acolo unde sunt surse de încălzire pentru a evita pericolul intoxicării cu produsele arderii.
Conform ultimelor informații ale Serviciului Situații Excepționale în primele zile ale anului, pompierii și salvatorii au lichidat 15 incendii, iar paramedicii și medicii SMURD au intervenit în 33 de cazuri pentru acordarea asistenței calificate.  
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE