Sinistraţii din localităţile inundate vor primi un al doilea ajutor financiar  în sumă de 500 lei. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei guvernului, marţi, 17 august.
Astfel, de ajutor vor beneficia 2729 de sinistraţi, cu 68 mai mult decât anterior. Potrivit ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţa, aceşti beneficiari au fost identificaţi în raioanele Briceni şi Hânceşti.
În total, vor fi alocaţi 1,364 mln lei din contul special din donaţiile persoanelor fizice şi juridice.
Menţionăm că, până în prezent Guvernul a adoptat trei hotărâri prin care a alocat în total 1,33 mln. lei pentru ajutorarea sinistraţilor din totalul  de peste 29 mln lei cât s-au adunat  în fondul special de donaţii pentru sinistraţi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE