tabara AnakliaRepublica Moldova şi Georgia vor intensifica colaborarea bilaterală în domeniile social-economic, cultural, tehnologiilor informaţionale şi altele, prin elaborarea şi implementarea unor proiecte comune cu implicarea atît a specialiştilor din ambele state, cît şi a reprezentanţilor organismelor internaţionale.
O înţelegere în acest sens a fost atinsă în cadrul discuţiilor dintre preşedinţii celor două state, Mihai Ghimpu şi Mihail Saakashvili, la Batumi în timpul vizitei de lucru a Preşedintelui interimar în Georgia, infomrează servicul de presă al Preşedinţiei.
Mihai Saakashvili a apreciat procesele de reformare a Republicii Moldova, implementate de Alianţa pentru Integrare Europeană, menţionînd că realizarea lor va permite ţării noastre să atingă în scurt timp obiectivele trasate – lichidarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană. „Georgia are ce învăţa de la Republica Moldova în procesul de modernizare a statului. În acest context, stabilirea unor relaţii reciproc avantajoase, ne va permite mai eficient să realizăm obiectivele de modernizare a ţărilor noastre”, a accentuat şeful statului georgian.
Ambii preşedinţi au vizitat tabăra de vară din Anaklia, unde se află în vacanţă cei peste 120 de copii din familiile sinistrate din ţara noastră, odihna cărora a fost organizată de autorităţile de la Tbilisi.
Aspectele colaborării dintre Parlamentele Republicii Moldova şi Georgiei au fost discutate de Mihai Ghimpu în cadrul întrevederii cu Preşedintele Legislativului de la Tbilisi David Bakradze. Interlocutorii au constatat că la moment există toate premisele pentru stabilirea unor relaţii mai avantajoase de colaborare între două Parlamente, convenind asupra organizării unui schimb de experienţă între deputaţii legislativelor de la Chişinău şi Tbilisi, prin organizarea unor vizite reciproce, seminare sau conferinţe comune.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE