Britanicii sunt așteptați astăzi la urne, în cadrul unui referendum privind ieșirea sau rămânerea în Uniunea Europeană, informează Politik.md.
Potrivit postului BBC, secțiile de vot s-au deschis la 7:00, ora britanică, și se vor închide la 22:00. Cetățenilor le va fi acordată următoarea întrebare: „Ar trebui Regatul Unit să rămână membru al Uniunii Europene sau să părăsească Uniunea Europeană?”
Astfel, care opțiune va acumula mai mult de jumătate din voturile cetățenilor, aceea se va considera ca fiind decisivă.
Acesta este al treilea referendum național din istoria Regatului Unit al Marii Britanii și vine după o campanie de 4 luni între forțele politice, care optau pentru a rămâne sau pentru a părăsi spațiul UE.
Rezultatele finale urmează să fie publicate joi seara, după ce vor fi colectate toate rezultatele după închiderea tuturor secțiilor de vot.