Un incendiu a izbucnit într-o saună din sectorul Buiucani al capitalei. Serviciul Salvatori şi Pompieri a fost solicitat în această dimineaţă pentru a lichida incendiul. 
Apelul la Serviciul 901 a fost recepţionat la ora 6:00. La faţa locului au fost îndreptate trei autospeciale de intervenţie. Ajunşi, salvatorii au stabilit că arde camera de aburi de la demisol a unei saune cu două nivele.
Specialiştii au reuşit să localizeze arderea în 30 de minute, anunţând lichidarea finală la ora 07:06 minute. Pompierii au salvat o femeie în vîrstă de 32 de ani imobilizată în scaun cu rotile, evacuând-o de la nivelul doi al clădirii.
În urma arderii, a fost afectată camera cu aburi de la demisol, iar de fum au fost deteriorate bunurile materiale de la primul şi al doilea etaj pe o suprafaţă de 80 metri pătraţi. Toate circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de către inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.
 

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE