Trei cetățeni, hoți de buzunare, au fost reţinuți în flagrant delict chiar în timp ce furau bunuri de la călătorii din microbuze. Suspecţii au fost încătuşaţi de către ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, informează Politik.md.
Făptașii s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 30 şi 48 ani, anterior cercetaţi penal pentru fapte similare. Victimele pungaşilor au fost două femei cu vârstele de 45 şi 50 ani, precum şi un bărbat de 57 ani, în timp ce se deplasau cu rutele respective, cărora le-au sustras portmoneele cu bani şi alte bunuri materiale în sumă totală de peste 5 500 lei.
În context au fost dispuse pornirea a trei cauze penale pentru săvârşirea infracţiunii de pungăşie. Conform prevederilor legislaţiei penale în vigoare, indivizii riscă amendă în mărime de la 6 mii de lei la 20 mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.
Totodată, Poliţia capitalei reaminteşte şi recomandă:
Cînd aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect, lîngă dvs.
Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei , înainte de a urca în transport.
Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.
Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.
În cazul în care transportul public este aglomerat şi sunteţi bruscat, asiguraţi-vă buzunarele şi priviţi cu atenţie la călătorii din jur.
Geanta atârnată neglijent pe umăr este momentul potrivit al hoţului de buzunare.
Ţineţi bagajul personal pe cât posibil în văzul ochilor.
Majoritatea hoţilor de buzunare sunt îmbrăcaţi elegant şi pot avea vârste diferite.