Judecătorii, procurorii, responsabilii din administrația publică și alți funcționari publici, care se fac vinovați de cazurile R. Moldova pierdute la CEDO – vor plăti despăgubiri și vor fi acționate în judecată. Acest lucru a fost anunțat astăzi de către ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, informează Politik.md.
Potrivit lui, în prezent sunt depistați 37 de funcţionari, care vor fi acţionaţi în judecată, pentru că au încălcat drepturile cetăţenilor.
„E timpul ca fiecare persoană, care a încălcat legea, să răspundă. Este vorba despre recuperarea prejudiciului provocat de deciziile, pentru care Moldova a pierdut la CEDO de la judecătorii care au dat asemenea decizii”, a menţionat ministrul.
Din cele 37 de persoane fac parte judecători şi procurori, care prin acțiuni sau inacțiuni au determinat încălcarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Aceste persoane urmează să compenseze valoarea bănească a prejudiciilor morale, materiale, cheltuielile suportate de Republica Moldova, pentru repararea drepturilor încălcate ale cetățenilor și agenților economici. În scopul reparării prejudiciilor cauzate Republicii Moldova, Ministerul Justiției va urmări inclusiv bunurile personale ale celor culpabili de aceste acțiuni.
În această primă etapă, se face referință la cazuri de violenţă domestică, revizuiri ilegale ale unor hotărâri irevocabile, detenţie preventivă ilegală, protecţia datelor cu caracter medical, judecarea unei cauze în absenţa reclamantului şi altele.
Acțiunile lansate vin să sporească responsabilitatea actorilor atât în domeniului justiției, cât și a întregului domeniu public, în respectarea drepturilor și intereselor legale ale persoanelor, și să sporească responsabilizarea personală.
Ministerul Justiției va înainta astfel de acțiuni pentru fiecare caz pierdut de către Republica Moldova, care se încadrează în termenul de prescripție și în care este identificată vinovăția unuia sau a mai multor actori.