Ieri, în jurul orei 10:30, o persoană necunoscută a trimis un mesaj la poliţie, dar și în adresa altor instituții de stat prin care a anunţat că în sediul unui centru de plasament pentru străini, din capitală, este plasat un dispozitiv explozibil. Presupusul terorist cerea demisia actualei Guvernări, informează Politik.md.
Imediat, la faţa locului, s-au deplasat criminaliştii centrului tehnico criminalistic al Inspectoratului General al Poliției cu câinii detectori, angajați ai poliției din sectorul Botanica, care au desfășurat acțiuni de verificare, atât în interiorul cât și exteriorul sediului instituției. Toate persoanele au fost evacuate și cazate în alte centre de plasament.
În urma verificărilor efectuate de forțele de ordine, alerta cu bombă la centrul de plasament al străinilor, nu s-a adeverit. Polițiștii nu au depistat obiecte sau substanțe explozibile.
Oamenii legii continuă investigațiile în vederea identificării autorului alertei cu bombă. Totodată, poliția a inițiat o cauză penală pentru comunicarea minciunoasă cu bună știință despre actul de terorism, iar persoana culpabilă de infracțiune riscă amendă de la 4000 la 10 000 de lei sau privațiune de libertate de până la 2 ani.