Peste două sute de plante de cânepă au fost depistate de angajații oamenii legii într-o localitate din raionul Cahul, comunică Politik.md.
Investigațiile polițiștilor au demarat în urma unei informații operative, precum că un grup de persoane au închiriat o gospodărie în satul Andrușul de Jos, și dezvoltă o afacere de creștere ilegală a substanțelor narcotice de origine vegetală.
Ca urmare a cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspecții cultivau plantele de cânepă în sere, după care le strângeau şi le depozitau în pădurea din preajmă, pentru a fi uscate.
În urma afacerii, traficanții de droguri urmau să obțină un produs final de peste un kilogram de marijuană în formă uscată. Ulterior ”produsul” urma să fie comercializat pe teritoriul țării.
Pe piața neagră un pahar de marijuana valorează de la 1500-2000 de lei.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală și a fost reținut un suspect, un tânăr de 24 de ani, domiciliat în raionul Cahul. Acesta va sta după gratii pentru cel puțin 30 de zile.
La moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigație, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz.