O bătrână de 75 ani a fost atacată cu un cuțit şi jefuită de lanţul din aur în propriul apartament. Incidentul s-a produs în sera zilei de ieri în sectorul Botanica al capitalei.
Poliția a fost alertată de către rudele victemei. În rezultatul investigaţiilor întreprinse la faţa locului, poliţiştii au constatat că bătrâna a fost ameninţată şi atacată cu un cuţit de către un individ, care anterior a închiriat o odaie în locuinţa ei. Astfel, au fost iniţiate un şir de acţiuni speciale de investigaţii, în urma cărora individul a fost localizat şi reţinut “pe urme fierbinţi”. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 19 ani, originar dintr-un sat al raionului Hânceşti.
În cadrul audierilor bănuitul şi-a recunoscut vinovăţia cu lux de amănunte. Potrivit lui, atacul ar fi fost planificat de către un amic de-al său, în vârstă de 29 ani, domiciliat în capitală, care l-ar fi aşteptat cu un taxi după ce a jefuit victima. Ulterior aceştia urmau să împartă banii obţinuţi în urma vânzării lănţişorului sustras.
Ei au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi sunt cercetaţi penal. Dacă vor fi găsiți vinovați bărbații riscă de la 8 până la 10 ani de închisoare.