Preţurile la produsele alimentare în luna februarie au crescut cu 2,1 la sută faţă de luna ianuarie, preţurile la mărfuri au crescut cu 3,7 la sută şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,3 la sută, anunţă Politik.md.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, fructele s-au scumpit cu 10,9%, legumele proaspete cu 10,3%, ceaiul – cu 4,8%, orezul – cu 4,5%, peştele şi conservele din peşte – cu 4,2%, zahărul şi cafeaua solubilă – cu câte 3,8%, ciocolata şi bomboanele de ciocolată – cu 3,7%, cartofii şi pastele făinoase – cu câte 3,3%, făina de grîu – cu 2,9%, iar uleiul vegetal – cu 2,6%.
Totodată, au scăzut preţurile la: ouă de găină – cu 16,3%, slănină neprelucrată – cu 8,6%, carne de porc – cu 3,9%, carne de bovine – cu 0,8%.
La mărfurile nealimentare în luna februarie 2015 a fost marcată majorarea preţurilor la: maşini de cusut – cu 25,2%, aparate de aer condiţionat – cu 19,5%, aparate electrice mărunte – cu 18,1%, aparate pentru prelucrarea informaţiei – cu 18,0%, plite electrice – cu 17,9%, televizoare – cu 17,6%, aspiratoare – cu 16,9%, frigidere şi congelatoare – cu 15,8%, maşini de spălat rufe – cu 15,2%, aragazuri – cu 13,2%, mijloace de transport – cu 5,9%, mobilă, obiecte de sanitărie şi igienă – cu câte 5,8%, mărfuri chimice de uz casnic – cu 5,0%, detergenţi – cu 4,9%, materiale de construcţie necesare pentru repararea cosmetică a locuinţei – cu 4,0%, medicamente – cu 3,9%, combustibili – cu 1,6%, cărbune de pământ – cu 4,0%, lemne pentru foc – cu 2,1%, încălţăminte – cu 1,8%, confecţii – cu 1,6%.
Tot în luna februarie a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: serviciile transportului aerian – cu 6,0%, confecţionarea mobilei – cu 3,9%, serviciile hoteliere – cu 3,3%, repararea încălţămintei – cu 3,0%, serviciile fizioterapeutice şi alte servicii ale personalului mediu medical – cu 2,9%, plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 2,1%, serviciile stomatologice – cu 1,8%.