Basarabia este română numai în perioada campaniei electorale. Declaraţia îi aparţine lui Gheorghe Viţă, preşedintele Uniunii Românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. Luni, 25 ianuarie, Viţă şi-a exprimat nemulţumirile privind procedura anevoioasă de redobândire a cetăţeniei române.
Potrivit acestuia, cetăţenia trebuie oferită la naştere, aşa cum Basarabia a făcut parte din România Mare.
În acest context, Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco a vorbit despre promisiunile şi realizările care s-au făcut până în prezent, privind acordarea cetăţeniei române.
Procedura de redobândire a cetăţeniei trebuie simplificată la maximum şi executată prin intermediul ambasadelor României în diferite ţări, în termene scurte şi fără deplasări la Bucureşti, care îi obosesc pe oameni, susţine Pavlicenco.